Facturarea e gratuită · Pro costă 5 €/lună sau 50 €/an
Calculator taxe PFA și SRL 2026
Calculează impozitul, CAS-ul și CASS-ul pentru 2026 ca PFA, microîntreprindere sau SRL cu impozit pe profit. Cu pragurile de 12 și 24 de salarii minime la CAS și plafonul de 72 la CASS.
Actualizat 6 noiembrie 2026
Este o estimare după Codul fiscal în vigoare. Nu ține cont de TVA, pierderi reportate, persoane în întreținere, alte venituri sau bonificații pentru plata la timp. Pentru decizii, vorbește cu contabilul tău.
Treptele din 2026
Plafoanele pentru 2026
Pentru veniturile din 2026, toate plafoanele se calculează cu salariul minim din 1 ianuarie 2026: 4.050 lei. Creșterea la 4.325 lei din 1 iulie nu le schimbă.
16 salarii minime24.300 lei
Sub el, PFA plătește CASS minim 2.430 lei. Dividendele încep să aibă CASS.
212 salarii minime48.600 lei
PFA începe să plătească CAS: 12.150 lei.
324 de salarii minime97.200 lei
CAS-ul crește la 24.300 lei și nu mai crește.
472 de salarii minime291.600 lei
CASS-ul PFA se oprește la 29.160 lei.
5100.000 €509.850 lei
Peste el, firma nu mai e microîntreprindere.
Regulile
Cum se calculează taxele, pe fiecare formă
PFA în sistem real
Venitul net este ce încasezi minus cheltuielile deductibile. CAS-ul nu urmează venitul, ci sare în trepte: 0 sub 48.600 lei, 12.150 lei între 48.600 și 97.200 lei, 24.300 lei peste. De aceea, chiar peste un prag, poți rămâne cu mai puțini bani decât chiar sub el.
CASS-ul este 10% din venitul net, dar cel puțin 2.430 lei și cel mult 29.160 lei. Nu plătești minimul dacă ești și salariat (cu cel puțin 24.300 lei brut în an), pensionar, elev sau student sub 26 de ani, sau ai handicap grav ori accentuat.
Impozitul este 10% din venitul net minus CAS și CASS. Partea de CASS adăugată până la minim nu se scade. Cu handicap grav sau accentuat nu plătești impozit pe venit. Pensionarii nu plătesc CAS.
Pragurile sunt anuale și nu se micșorează dacă lucrezi doar câteva luni.
PFA la normă de venit
Pentru unele activități (nu și pentru profesiile liberale), venitul impozabil este o sumă fixă stabilită pe județ: norma de venit. Taxele se calculează pe normă, nu pe ce încasezi. Norma se reduce proporțional dacă lucrezi doar o parte din an, iar unele județe o reduc și pentru alte situații, de exemplu cu 50% dacă ai și contract de muncă cu normă întreagă.
Impozitul este 10% din normă, fără să scazi CAS și CASS. Dacă în anul anterior ai încasat peste 25.000 €, treci obligatoriu la sistem real.
SRL microîntreprindere
Firma plătește 1% din încasări, dacă are cel puțin un angajat cu normă întreagă (sau un administrator plătit cel puțin cu salariul minim) și încasări sub 100.000 € pe an. Dacă trece de 100.000 € în cursul anului, din acel trimestru plătește 16% impozit pe profit.
Calculul te ia pe tine ca angajat la salariul minim. În 2026, salariul minim are o parte netaxată: 300 lei pe lună până în iunie, 200 lei din iulie. Pe lună, taxele pe salariu sunt 1.560 lei până în iunie și 1.719 lei din iulie, cu tot cu contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%.
Profitul rămas după salariu, cheltuieli și impozit îl scoți ca dividende: 16% impozit, plus CASS în trepte pe dividendele nete: 2.430 lei de la 24.300 lei, 4.860 lei de la 48.600 lei și 9.720 lei de la 97.200 lei, cât de mari ar fi dividendele.
SRL cu impozit pe profit
Fără angajat, firma nu poate fi microîntreprindere și plătește 16% din profit (încasări minus cheltuieli deductibile). Restul îl scoți ca dividende, cu aceleași taxe ca mai sus.
Ce presupune calculul
Salariul minim pentru plafoanele din 2026 este 4.050 lei (cel din 1 ianuarie), chiar dacă din 1 iulie salariul minim e 4.325 lei.
La SRL micro, tu ești singurul angajat, cu normă întreagă, la salariul minim: 4.050 lei până în iunie, 4.325 lei din iulie. Salariul net îl primești tu.
Profitul firmei îl scoți ca dividende în același an. Dividendele din 2026 au impozit 16%.
Luni lucrate mai puține de 12: luăm lunile de la sfârșitul anului (de exemplu, 6 luni = iulie–decembrie).